marți, 16 ianuarie 2018

Am fost înnobilată cu ”Stelele (d)in cer”



Am fost înnobilată cu ”Stelele (d)in cer”

Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic,
cât prin ceea ce fac.

Mihai Eminescu

Merită să privesc înapoi, către ziua de ieri, o zi pe care am trăit-o ca într-o poveste, cu regi și regine, cu ”un luceafăr, răsărit, / din liniștea uitării,/”, cu prinți și prințese din cele patru zări, cu înțelepți sfătoși și zâne șugubețe, cu un bufon deștept ce glumele își spune în fața tuturor, cu trubaduri destoinici și teatru ambulant.
O zi de neuitat, o zi de ianuarie rece, cu un soare timid și distant pe imensitatea albastră a cerului.
Priveam zâmbind la umerașul agățat de raftul bibliotecii, pe care îmi pusesem un costumaș și o bluză. Cu ele urma să mă îmbrac la evenimentul din acea zi, în programul căruia eram inclusă cu prezentarea cărții ”Doamne, de ce  m-ai pedepsit cu mine?”. Un titlu care a stârnit o sumedenie de  curiozități și comentarii. Eram hotărâtă să-mi încep prezentarea volumului de poezii cu justificarea acestei alegeri și să spun, răspicat și clar, că de fapt nu-mi strig nemulțumirea către cer, ci doar doresc să fiu ajutată să găsesc răspunsuri la multele întrebări pe care mi le pun zilnic, și pe care, cred că și le pune fiecare.
Înaite de a pleca, am verificat, din nou, geanta. Cărțile, pixurile, o notiță cu câteva idei, o tabletă de magne B6, una de ciocolată cu mentă, rujul, crema de mâini, un pachețel de șervețele, o cutie de chibrituri, un volum cu poezii de Eminescu și... încrederea că totul va fi bine și frumos, așteptau cuminți să fie folosite la momentul potrivit.
Împreună cu tatăl meu (care, de când  mama s-a mutat în lumea liniștii, mă însoțește aproape la toate evenimentele din oraș) ajungem cu un sfert de oră înainte de începerea programului. Lume, lume, fel de fel, cunoscuți și necunoscuți, de aproape și de departe, mari și mici, zâmbitori și obosiți, dar toți ajunși în sala Casei de Cultură cu așteptări diferite..
Și, ca în orice spectacol al vieții, la a treia bătaie de gong, Împăratul din cealaltă podgorie (a se citi Culiță Ioan Ușurelu din Odobești), îndeplinind și funcția de Maestru de ceremonii, anunță deschiderea balului de către prim-dansatorul palatului, Prințul istoriei locale (pe numele lui adevărat, Mihai Adafini, în timpul liber profesor de istorie), care va interpreta baletul Evocarea Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Urmăresc cu atenție expunerea colegului meu, dar și reacția sălii la finele prezentării. Trebuie să știu dacă voi păși pe un teren minat, pe o pojghiță subțire de gheață gata oricând să se rupă, pe nisipuri mișcătoare, hulpave și lacome să mă înghită cu carte și costum cu tot, ori în grădina Edenului, unde voi fi primită cu petale și ghirlande de lotus. Pășesc încrezătoare spre microfon, după ce același Împărat îmi anunță intrarea în scenă. Privesc, zâmbesc, vorbesc... Nu prea știu ce spun, dar simt o căldură imensă în piept, pe care o trimit către fiecare femeie, către fiecare bărbat. Simt o undă de bucurie încurajatoare ce vine de la fosta mea profesoară de Limba și Literatura Română, Mariana Alecsiu, un sentiment de mândrie revărsată în întreg universul de la tatăl meu, de îngăduință, răbdare, admirație, îndoială, mulțumire, reproș, curiozitate, respect, dragoste, invidie, câteva ghidușii din partea Cameliei Gabriela Ciobotaru - zâna cea bună - (directoarea Casei de Cultură), atenție, dispreț, plictis... Nici nu știți, dragi spectatori, cât de expuși sunteți pentru a fi studiați de cel care, deși singur în fața dumneavoastră, vă poate citi pe chip orice trăire, vă poate ”scana” adâncimile sufletului.
Ei, bine, tocmai această ”lectură umană” mă încântă și-mi crează o stare, aproape euforică.
Vă mulțumesc pentru toate gândurile, pentru toate vorbele spuse și nespuse!
Gata! Am vorbit prea mult astă seară! Trebuie să-mi fac ieșirea din scenă, cu eleganță și distincție.
Cred că mi-a reușit!
Voi afla zilele următoare de la Prinții și Prințesele locului (Daniela Camelia Munteanu, Aurelian Ivan, Cătălin Enache, adică Biroul de Presă și Imagine al Primăriei orașului Panciu),  ce sunt din start vinovați de poze, filmări și comentarii despre ce-a fost și ce-ar mai fi trebuit să fie!
Tiptil, și aparent emoționat, se instalează în fața microfonului Bufonul Regelui, (alias Costi Toma, mânuitor abil de cuvinte și rime, ce zice adevăruri..., adevăruri... în meșteșugite întortocheri de fraze) cel care le știe, le face și le desface pe toate. Bineînțeles cu asentimentul tacit al ”șefului”. 


*De ce m-ai pedepsit cu mine*
E un volum adevărat!
Şi să vă spun acum îmi vine:
*Doamne* că bine-ai mai lucrat!
Costi Toma

Aplauze, explozie de veselie, trezire din nostalgii și visări!
Dar... Liniște! Începe actul III!
„Vrancea Literară - Antologia scriitorilor vrânceni (vol. II)“, coordonator: Culiță Ioan Ușurelu, președintele Ligii Scriitorilor din Vrancea.
Acum să te văd, Împărate, cum îți aperi coroana!
Trecut prin multe și mărunte, Culiță Ioan Ușurelu, se descurcă excelent, chemându-și prietenii (Ion Apostu, Rodica Soreanu, Petrache Plopeanu) să-i dea o mână de ajutor și un pumn, nu de dolari și nici în plex, ci de vorbe bune. Toate oferite cu sinceritate din partea lor și cu Magna cum laudae din partea mea. O muncă de Sisif, cu documentare amplă și temeinică despre fiecare scriitor antologat.
Așteptam cu nerăbdare actul final, omagierea poetului național Mihai Eminescu de actorii Trupei de Teatru „Protha“, îndrumați de Cătălin Eduard Sfîrloagă, într-un recital de versuri din lirica eminesciană.
Se pare că e o modificare în program, întrucât Împăratul Panciului (Cred că ați ghicit cine e. Nimeni altul decât Iulian Nica, primarul orașului)  se ridică și, în loc de cuvântul de încheiere, îmi rostește numele, chemându-mă la rampă pentru... a-mi oferi Trofeul ”Mihai Eminescu”, pentru promovarea culturii în acest micuț târg, cândva cunoscut ca ”picior de Paris”.
Nu, e prea mult! Sala Casei de Cultură devine imensă, un spațiu infinit în care toate planetele îmi zâmbesc, cometele îmi mătură cărarea spre centrul Universului, unde sunt așteptată cu darul nemuririi.
În acea clipă am fost înnobilată ”Cu stelele (d)in cer”.
Reușesc să îngăimez un ”Mulțumesc!” lung, prelung, în timp ce buzele au murmurat în șoaptă: Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine?
Și am ascultat poezii de Eminescu până când ziua și noaptea s-au contopit într-o îmbrățișare de dragoste eternă.

Mariana Rogoz Stratulat
Panciu, 16 ianuarie 2018



Așa mi-e dat




Așa mi-e dat

Și totuși, uneori, ne oprim din trecerea noastră spre un alt tărâm...
Și-atunci se limpezește cerul și pomii dau în floare chiar dacă e ianuarie, chiar dacă-i frig și ger.
De-atâția ani, de-atâția ani la rând respir, pășesc, trăiesc în orășelul dintre vii, loc mirific unde ascult același basm, mereu. Cu ploi și struguri încărcați cu soare, cu oameni și drumuri tăcute, întortocheate, amenințate de ninsoare, cu case adormite, cu umbre-n asfințit, cu gânduri și cu rânduri, cu nori răzleți și zâmbete-n ferești...
Trecutul și prezentul sunt liniștea și focul, sunt toată moștenirea  ce o primim în dar.
Avem și aripi, simțim în noi și zborul, căderea și-nălțarea sunt patima și dorul.
Nu mă-ntreba de suflet! E cumpăna fântânii ce azi din nou tresare, e-o frunză-nfrigurată ce-abia mai stă pe-un ram, dar mâine o să cadă...
Dar astăzi sunt cu tine, cu pomii din livadă, cu vântul meu hoinar ce-mi fură pălăria, cu un cuvânt duios, cu graiul sfânt al mamei, cu ochi mirați că jocul s-a sfârșit, că drumul ne adună și timpul ne desparte.
Cât o fi ca să mai fie voi desena cercuri în aer, voi scrie un cuvânt, să știu ce mult se știe, să-nvăț ce n-am uitat.

Panciu, 16 ianuarie 2018


marți, 9 ianuarie 2018

Să ne fie ziua sinceră!



E o zi cu mult soare, cu liniște și zâmbet.
Să fiți și voi în fiecare clipă mulțumiți de ceea ce sunteți și să trăiți în deplină armonie cu natura, cu oamenii.

După cum știți, preocuparea mea actuală este să-mi public poeziile, scrise de-a lungul existenței mele. Am așezat în cuvinte trăiri, emoții și simțiri, zâmbete și lacrimi, într-un cuvânt, întreaga mea viață.
Mulți, poate, vă regăsiți în aceste mici poeme sau, poate că nu. Unora, din nou poate, vă place să le citiți și le găsiți frumoase, altora, nu vă trezesc niciun interes.
Tipărindu-mi cărțile nu am urmărit nici câștiguri materiale, nici glorie.
Am făcut-o și o fac pentru că scrisul, în mod deosebit poezia, e pentru mine o stare de normalitate, nu o excepție ce trebuie fluturată în toate zările.
Poezia este o trăire pasionată a revelației poetice și, cred că nu eu scriu poezii, ci poezia mă scrie pe mine.
De aceea, pe pagina mea se pot citi multe poezii, iar de astăzi vor fi și mai multe.
Mulțumesc celor care le citiți și lăsați un gând, o vorbă, o observație constructivă, o recomandare, dar și celor care nu le citiți.

Indiferent cum suntem și cine suntem, să dăruim celor din jur gânduri și cuvinte frumoase!

Să ne fie ziua sinceră!

Panciu, 9 ianuarie 2018
 
***

Întâlnire

Bărbatul
vine ca o boare
spre casa
cu cercei la uşă...
Femeia
îl aşteaptă-n prag
cu iasomie-n sân...
Se ţin de mână,
de-o aripă,
plutesc deasupra
orelor,
îşi spun pe nume,
se sărută
în casa
norilor...
Se strâng
în braţe,
sorb tăcerea
cuvintelor înmugurite
şi rup
c-un singur gest
durerea
veşmintelor
neprihănite...

Foc și Apă, ed. PIM, Iași, 2014