joi, 3 ianuarie 2013

Gânduri reci de iarnă pentru încălzit serile la Enigma

„Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.”
(Alecsandri – „Iarna”)

De multe ori natura preia starea noastră interioară. Tăcută şi îngăduitoare, natura e schimbare şi respiraţie, e mereu la îndemâna noastră pentru a ne citi sufletul, pentru a ne mângâia gândurile, pentru a ne zâmbi în fiecare dimineaţă, pentru a ne ocroti visele nopţii.
Uneori iarna, mă refer la ea întrucât tocmai ne încântă şi descântă cu frunmuseţile ei reci, ne pare: „cumplită”, „babă” „cu papuci de gheață/ Și cu tâmplele cărunte”, „Cu alai de-mpărăteasă,/ Se prezintă viforoasă”. O „Crăiasa zăpezii” cu o frumusețe care te îngheață și care în loc de inimă are un sloi.
Dacă privim mai cu atenție urmele lăsate de aceasta, pe geamuri, remarcăm că în ciuda răcelii aparente, iarna e o fiică a naturii plină de artă, armonie, protectoare și chiar iubitoare. Florile de gheață pictate în ferestre ne uimesc prin diversitate şi gingăşie.



Vă invit
Pe cărări de viaţă, pe aripi de timp
(joi, 3 ianuarie 2013, ora 20.00)
pentru a citi gândurile reci ale iernii,
ca apoi să încălzim cu ele serile oamenilor.

Folosiţi: ID: radio_enigma_romania
(poezii, fragmente de proză, citate, maxime,
dedicaţii şi preferinţe muzicale
şi ce-o mai fi)

Ascultă vocea gândurilor tale!
http://radioenigmaromania.ro/
http://radioenigmaromania.ro/asculta-online
http://asculta.radioenigmaromania.ro:8000/listen.pls
http://live.radioenigmaromania.ro:8000/listen.pls
pe telefon/Smartphone cu urmatoarele linkuri http://list.radioenigmaromania.ro:8000/enigmaticmp3.m3u
http://list.radioenigmaromania.ro:8000/enigmaticaac.m3u
Te aşteptăm şi pe Facebook la adresa:
https://www.facebook.com/radioenigmaromania

Să-ţi fie seara o floare de dor parfumată cu iubire!
Mariana Stratulat

De ce cele mai frumoase melodii sunt de dragoste?