Dor de
Sânziene
Toți suntem
nemuritori. Dar trebuie să murim întâi.
Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene
Ziua de 24 iunie, ziua Sânzienelor, este dedicată iubirii și belșugului, iar pentru a
marca aceste momente, vă dăruiesc câteva citate superbe din ”Noaptea de
Sânziene” de Mircea Eliade și câteva poeme ce-mi aparțin, din volumele ”Lacrima din Paradis”
și ”Doamne, de ce m-ai pedepsit cu
mine?”.
Deși zâne bune, zâne agreste și silvestre, ce dau
puteri deosebite florilor și buruienilor transformându-le în ierburi de leac,
Sânzienele devin răzbunătoare pe cei care le nesocotesc ziua și nu o țin așa
cum se cuvine, iar acțiunile lor benefice se transformă radical, ele devenind
surate bune cu înrăitele iele sau rusalii.
Vă reamintesc că în noaptea de Sânziene (când e
marcat și solstițiul de vară) se deschide cerul, iar omul are acces la
cunoașterea întregii Firi. Sânzienele ocrotesc iubirea, favorizează nunta și,
prin aceste atribute, ele devin un simbol al armoniei universale.
***
Te-am iubit aşa
cum m-ai iubit şi tu, ca un nebun, ca un strigoi, fără să înţeleg ce fac, fără
să înţeleg ce se întâmplă cu noi, de ce am fost ursiţi să ne iubim fără să ne
iubim, de ce am fost ursiţi să ne căutăm fără să ne întâlnim...
Mircea
Eliade
în Noaptea de Sânziene
***
2.
În noapte se
deschide cerul
să ne
dezvăluie misterul
iubirilor
pierdute-n zori
în ascunziş de
reci culori.
Şi-ncet
coboară cu fiori
învăluite-n
dalbe flori
crăiese
mândre, minunate:
sunt
sânzienele visate
de orice fată,
fată mare,
ori de-o
femeie iubitoare;
sunt
sânzienele dorite
în clipele
neadormite
şi răvăşite
de-o chemare
în dorul-dor
şi-n marea-mare.
3.
Îmi ninge noapte pe cuvânt,
îmi plouă stele într-un cânt,
îmi este chin în dimineaţă
iar lacrima mă plânge-n ceaţă
când rătăcită sunt în dor
şi-mi caut viaţa într-un nor.
Îmi strig durerea în ecou,
în gândul vechi, în visul nou
şi mă ascund în ierburi moi
crescute-anume pentru noi.
Şi somnul cade peste gene
cu amintiri de sânziene.
îmi plouă stele într-un cânt,
îmi este chin în dimineaţă
iar lacrima mă plânge-n ceaţă
când rătăcită sunt în dor
şi-mi caut viaţa într-un nor.
Îmi strig durerea în ecou,
în gândul vechi, în visul nou
şi mă ascund în ierburi moi
crescute-anume pentru noi.
Şi somnul cade peste gene
cu amintiri de sânziene.
Lacrima din Paradis, ed. PIM, Iași, 2009
***
Degetele ploii
Undeva,
un felinar
pâlpâie speriat.
Gust cu
lăcomie picăturile
de ploaie
răzvrătită,
ploaie de vară
ce ameninţă
cu tunete şi
fulgere.
Sânzienele îmi
împletesc
în numărul
anilor
ierburi
magice,
raze de lună,
pene albe
şi poveşti din
copilărie.
Un arici deschide
poarta
solstiţială şi
Ianus
îmi zâmbeşte
îngăduitor.
Am întârziat
la întâlnirea cu zeiţa.
Corăbiile cu
nuferi şi scorţişoară
plecaseră
la miezul
nopţii
spre portul
nimănui.
Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine?
ed. Detectiv Literar, București, 2017
***
După o anumită
vârstă, toţi oamenii au impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au
trăit o viaţă idioată, absurdă - o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea
fi decât viaţa altuia... Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi
nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut
fi atât de idioată.
Mircea
Eliade
în Noaptea de Sânziene
foto: Cătălin
Enache
