Cerșetori la
poarta vieții
”Bătrânii trăiesc
prea mult
și este un risc
pentru economia globală,
trebuie făcut
ceva.”
Christine Lagarde
Cu mâna-ntinsă
ne cerșim iertare
de-a fi trăit
mai mult decât vor ei.
Se răzvrătesc pădurile și marea,
pământu-a-nghețat, ramul e gol,
în ocnă plânge sarea.
Ulcelele și ele,
tresar din adâncimi.
Cu gânduri încâlcite și gârboviți de
ani,
cu haine ponosite și zâmbet împietrit
apar acum bătrânii.
E drumul lunecos;
în față întuneric și pustiu.
Un clopot sună, sună, sună...
încet, pios.
Prin firul ierbii au pasul obosit.
Îi dor câte-o aripă,
mai cade câte-o stea,
ascultă-n taină vântul,
și holdele, și ploaia.
În piept au inima de plumb,
iar pân'la viață
e-o cale doar de-o moarte.
Ce-aproape sunt de ea!
Câțiva nebuni înnoadă și deznoadă,
condamnă și omoară
crezând că veșnicia le e rostul.
Dar vine-o vreme,
nici nu prind de veste,
când lasă totul
și-n grabă vor pleca.
Și peste ei, și peste noi,
și peste vârsta noastră,
apune și răsare...
timpul...
foto: Strigătul de Edvard-Munch
